Si uite cum se face, ca noaptea ma inspira...aud cum masinile trec pe strada, vad cum fulguie afara, si ma trece un gand, si totodata am un sentiment de neliniste. De multe ori ma intreb de ce nu pot sa imi vad doar de viata mea, fara sa imi pese de cele din jurul meu. De ce trebuie sa ma preocupe problemele lor? De ce trebuie sa caut o rezolvare pentru acestea tot timpul?...Poate am un suflet mult prea bun pentru lumea in care traim, poate asa e firea mea, saritoare, imi place sa ajut si sa gasesc solutii. Ciudat este ca, pentru problemele mele nu gasesc intotdeauna rezolvarea, cand in cazul altora o fac cu usurinta.

      Simt nevoia de o vacanta, de a pleca intr-un loc unde sa fiu inconjurata de natura, sa pot sa imi pune in ordine ideile, trairile, sentimentele, dar in acelasi timp imi dau seama ca nu sunt omul caruia sa ii placa sa se retraga din societate fara macar o persoana in jurul meu. Am atatea idei, care sunt intr-o dezordine de nedescris, atatea sentimente si resentimente stocate undeva intr-un coltisor, as spune ce am zis, dar stiu ca va fi in zadar. Nu mai am putere de a transmite tot ce gandesc si cum gandesc, prefer sa las lucrurile sa treaca pe langa mine si sa iau de la oamenii doar ce vad bun in ei. Traim intr-o lume dominata de interese, scopuri si comportamente irationale, pe care majoritatea lumii nu le intelege, nu le vad acolo unde sunt si aleg sa ofere incredere acelora ce oricand le-ar intoarce spatele. Nu mai reusim sa deosebim raul de bine, si e un lucru grav. Nu mai stim sa apreciem simplitatea, naivitatea, sinceritatea oamenilor. Oare unde ne sunt valorile? Dar se mai cunoaste, oare , intelesul acestui cuvant?